Nu am mai scris de mult. Din două motive: am fost
plecată ,,în afara localității„ și am primit niște feedback-uri, scriu bine dar
sunt extrem de tristă. Așa că am ales să aștept să am timp și să nu mai scriu
trist.
Dar nu sunt tristă și altfel nu pot să scriu.
Amuzamentul mi-l păstrez pentru rutina de zi cu zi și sufletul din palmă nu
știu cum să-l ascund. Dar de dimineață am dat peste o postare cu cântec...ce-mi
place enorm ,,we only said good bye with words„ și așa am ajuns să scriu despre
reabilitare forțată.
Nu sunt tristă, nici fericită, nici deprimată.
Sunt eu așa cum m-a caracterizat cel mai bine cineva: tâmpită până la capăt.
Îmi jur că nu mai plec fără măști după mine, dar le uit mereu în mașină. La
urma urmei mi-a fost prezis că ușile mi se vor deschide doar datorită deschiderii
mele. Nu sunt de o inteligență rară, nu sunt nemaipomenită sunt doar eu și așa
știu să merg înainte.
Oameni și locuri noi, situații în care nu m-aș fi
văzut niciodată...toate șanse de a fi altfel , de a mă prezenta cu echipament
de protecție. Dar e incomod și mie îmi place să mă mișc în voie, să merg cu sufletul
la vedere. Să îl fărâm și să îl strâng în mii de cutii de frica ruperii lui în
și mai multe mii.
Dar puzzle-ul mă pasionează și de fiecare dată
reușesc să îl reconstruiesc. Dacă ar fi intact cu ce mi-aș umple prețiosul
timp?! Am mai spus-o: am învățat să nu mă învăț minte. De curând m-am întâlnit
cu două personaje care seamănă mult cu alte două personaje responsabile cu fragmentarea
puzzle-lui și reconstruirea lui. E foarte probabil ca imaginația să se joace cu
simboluri, căci încă nu am pus toate piesele cap la cap. Am înțeles măcar ce
vreau, ce am căutat fără să știu. Ce am avut și am pierdut de dragul căutării.
Jucat încă o dată jocul acela din care am reușit
să ies...ciufulită ar trebui să fie destul de plictisitor. Uite că nu e și-mi
place. Deci...nu m-am schimbat prea mult. Bine, recunosc, am casca la mine, dar
o port peste cap, sufletul despre cam mi se tot spune că nu ar trebui arătat
lumii tot dezgolit umblă. Un neascultător!
Deci, nu sunt tristă, sunt doar tâmpită...în
continuare. No, no, no...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu