înainte de culcare

Nu-mi aduc aminte acum dacă am scris sau nu pornind de la o vorbă de duh a autorului unuia dintre cele mai populare bloguri personale: dacă viața vrea să te pedepsească îți dă o a doua șansă.

Nu pentru că ai fi greșit neapărt prima dată sau nu ai înțeles exact cum stau lucrurile.

Poate doar nu ai știut să te iubești atât de mult încât să crești și în ochii tăi puțin. Da, să crești în proprii tăi ochi. Le-ai făcut pe toate cum ai crezut că e mai bine, te-ai străduit să mulțumești părinti, frați, colegi, 

prieteni, șefi, iubite...până într-o zi când te-ai trezit lipsit de puteri și actor prost în propria ta viață.

Și ai avut nesăbuitul curaj de a-ți lua lumea în cap, de a risca tot universul perfect pe care ți l-ai creat cu greu, cu încercări, cu limbi mușcate, cu lacrimi înghițite nopți la rând, cu fericiri atât de trecătoare...

Dar lumea noastră nu e una a curajoșilor, e una a arătătorilor din deget, e lumea celor care dorm cu mâinile pe pietre și mi te-ai trezit singur. Ai scăpat de toate, dar ai rămas și gol fărî orizonturi prea largi. Nu ai avut nimic altceva de făcut decât să tot cauți răspunsuri la niște întrebări pe care tot tu le puneai (deodată curajul tău te-a făcut nedemn de rolul de interlocutor). Așa ai ajuns la blogurile altora, să sorbi fiecare cuvânt, să dezvolți  un dialog cu orice literă care ți-a scos-o netul în cale. Te-ai tot gândit că toată suferința aia poate o meriți, poate nu ai făcut un lucru bun în toată minunata viață, poate tot avântul a fost pur și simplu...degeaba și a doua șansă de mai sus a trecut pe lângă tine ca un tren și nu ai avut timp sau nu te-ai descurcat atât căt să o prinzi și să vă legați unul de celălalt.

Curaj a două oară nu ai mai avut...și te-ai culcat, ai strabătut locuri și oameni cu ochii închiși, ai umblat fără echipament de protecție cu sufletul făcut mic la vedere poate-poate  o fugi și el. Ai dormit, ai dormit, ai dormit chiar și atunci când șansa ți-a dat revanșă la table.

Avutul de curaj, speranța într-un mai bine ispititor, urletele durerii cu care ai învățat să trăiești, liniștea și resemnarea și somnul...toate te-au adus în dimineața aia de duminică în care a sunat ceasul și te-ai bagat direct sub dușul rece.

Erai obosit...dar gata se făcuse timpul de lăsat totul în urmă și de luat decizii...care au început să nu îți mai aparțină doar ție.

De fapt nu a fost vorba niciodată despre o altă șansă. Habar nu ai avut ce înseamnă noroc până mai ieri, nu ai crezut că meriți. Te-ai trezit iubindu-te și abia atunci au venit și restul bucuriilor. Mici, mari, grele în așteptări, nu contează pentru că în sfârșit nu se rezumă la tine perfectul  și nu le asociezi nici măcar o clipă cu sacrificii.

Și iată cum poveștile în care nu ai crezut niciodată vin spre tine și le primești cu drag: azi merit și eu una rostită înainte de culcare. 

pe bune?!

Viața este un joc, o halcă cu etape , cu puteri pierdute și recâștigate, cu lupte, cu eroi. Când am avut discuția asta cu un om drag mie, parcă începusem să înțeleg: nu am înțeles nimic și m-am întors cu un nivel mai jos. Alți actori, aceeiași poveste, aceleași arme...doar eu mai trebuia să îmi dau seama unde greșisem de nu am urcat ci m-am întors în timp. Nu credeți că anumite evenimente se repetă?

Nu reușim  să ne prindem . Dar, coincidențele se țin lanț și încep să merg pe drumuri bătătorite de alții lăsați de mult în urmă.

Ne sperim de ce va urma, deși suntem siguri că rău nu mai poate fi, că e drumul bun, că rănile s-au vindecat de mult. De fapt e minunat, dar  suntem fricoși să fim fericiți și încrezători.

Cu toate frământările am înțeles un mare sterotip: da viața e surpinzătoare, plină de coincidențe și lucrurile se întamplă cu un anume scop și la un anume moment. Poți aștepta ani o mare iubire, o minune cu ochi, o fotografie perfectă, dar să nu le primești cu toate că ai creat în jurul tău cadrul perfect. Și poți lua viața de la capăt cu propuneri de non-așteptări, cu liniște și ce-o fi-uri în loc de bună dimineața....și hop toate dorințele uitate, toate așteptările vechi se îndeplinesc  într-un cadru de Sibiu, de exemplu. Fuck it !!!!  De ce să te bucuri și să sari în sus cu bucurie spre viitor când e mai simplu să rămăi spectator la propria ta viață, când e mai simplu să paralizezi și să joci iar orbește cu riscul de a strica tot....la nivelul ăsta te-ai descurcat.

Mi-e un pic ciudă pe gânditorul game-ului, vreun progrmator cu capul mare și ascuns în spatele computerului, fără viață personală...ok ne-a dat jocul, dar nu putea să lase și instrucțiunile de utilizare. Ori le-a dat, dar siguri pe noi, am avut grijă să le aruncăm împreună cu ambalajul la coș...suntem băieți deștepți , ne prindem noi pe parcurs. Începutul a fost ușor, din auzite sfârșitul e greu pentru cei ce rămân în urmă....cum să ne descurcăm totuși cu parcursul ?

Aștept propuneri...

De la capăt...punctul a rămas în 2013

Cum am spus și în demulta postare anterioară, sfârșitul de an m-a prins extrem de ocupătă, fără timp pentru scris, pentru meditat mai mult de 10 minute pe seară, fără regrete sau speranțe...într-o fugă continuuă.

Dar 2013  a fost ANUL...schimbărilor și începuturilor, a fost anul critic al celor 27 și ar fi păcat să nu scriu, măcar puțin, măcar să am peste ani ce citi.

A fost greu, dar și plin de împliniri. A fost anul lecțiilor. Toată viața mea s-a schimbat pe parcursulul anului trecut. Din toate punctele de vedere. Cei ce încă mă mai știti bine îmi dați dreptate.

A fost cel mai intens an în ceea ce privește emoțiile. Am renunțat la mulți oameni cândva dragi, am pus un punct unor trăiri impuse de o dorință ascunsă de a merita...efortul. Am întâlnit oameni noi, am reluat prietenii vechi, dar mai ales am învățat ce este selectivitatea. Am învățat că politețea nu e egală cu bunăvoința, că vorba cu prietenul la greu se cunoaște e extrem de adevărată. Am fost dezamăgită, dar mai ales am dezamăgit la rândul meu.

Cu toate greutațile lui 2013 mi-a dat un lucru extrem de important de care nu credeam că am nevoie, mai bine spus nu credeam că poate exista nevoie în acest sens: în 2013 am conștientizat că eu exist și că sunt cea mai importantă. Am spus nu, deși da-ul era mai convenabil, mai confortabil. În 2013 am învățat să trăiesc fără umeri de sprijin închipuiți. Mi-am înțeles după care ales locul în fugile cotidiene, am reactivat vise de mult uitate și am renunțat la a mai da lecții. Am încercat gustatul trăitului doar pentru sine...și bine a mai fost.

Repet: a fost greu, uneori infernal, dar și plin de clipe de fericire în care părerea de rău e doar o expresie ieșită din uz.

Am schimbat case, locuri de munca, culori de păr, statuturi civile...și m-a prins un 2014 care face ca 2013 să fie atât de mult în urmă, de parcă nici nu ar fi existat vreodată.

Am facut în 2013 ce nu au făcut mulți într-o viață întreagă la un loc cu bunele, dar mai ales cu relele AM TRĂIT.

Și cum sigur importanții mei citesc rândurile le scriu ca sunt fericită că i-am avut aproape când au fost bolnavi, când timpul petrecut la muncă era tot și când nu mai vedeam , cu toții, speranță pe nicăieri, când în sfârșit aveam de admirat camere decorate în cel mai feminin stil posibil, când roțile s-au încâpâțânat să stea dezumflate, când i-am descoperit ca niște colegi extrem de inteligenți de la care am multe de furat, când m-am văzut pusă în situația de a bate la uși care nu mi se vor mai deschide în veci, când am desfăcut șampania și i-am spus adio lui 2013....bine că s-a terminat, mai rău nu va fi!!!!

Ți-e greu?! Zâmbește...mâine va fi și mai rău...s-a dus! A venit 2014: zâmbesc, am toate motivele să o fac...am trecut de 2013 și sunt mândră că am găsit puterea de a-i pune punct  fără urme de îndoială, de aroganțe, de păreri de rău, de frustrări, de dorința de a aplica legea talionului. Sunt mândră că am fost înconjurată de oameni minunați în prezența cărora m-am aflat doar pentru că am început să mă asemăn lor (nu mă refer fix la noaptea de 31.12.2013...ci la sfârșitul continuu care a fost anul în cauză).