pe bune?!

Viața este un joc, o halcă cu etape , cu puteri pierdute și recâștigate, cu lupte, cu eroi. Când am avut discuția asta cu un om drag mie, parcă începusem să înțeleg: nu am înțeles nimic și m-am întors cu un nivel mai jos. Alți actori, aceeiași poveste, aceleași arme...doar eu mai trebuia să îmi dau seama unde greșisem de nu am urcat ci m-am întors în timp. Nu credeți că anumite evenimente se repetă?

Nu reușim  să ne prindem . Dar, coincidențele se țin lanț și încep să merg pe drumuri bătătorite de alții lăsați de mult în urmă.

Ne sperim de ce va urma, deși suntem siguri că rău nu mai poate fi, că e drumul bun, că rănile s-au vindecat de mult. De fapt e minunat, dar  suntem fricoși să fim fericiți și încrezători.

Cu toate frământările am înțeles un mare sterotip: da viața e surpinzătoare, plină de coincidențe și lucrurile se întamplă cu un anume scop și la un anume moment. Poți aștepta ani o mare iubire, o minune cu ochi, o fotografie perfectă, dar să nu le primești cu toate că ai creat în jurul tău cadrul perfect. Și poți lua viața de la capăt cu propuneri de non-așteptări, cu liniște și ce-o fi-uri în loc de bună dimineața....și hop toate dorințele uitate, toate așteptările vechi se îndeplinesc  într-un cadru de Sibiu, de exemplu. Fuck it !!!!  De ce să te bucuri și să sari în sus cu bucurie spre viitor când e mai simplu să rămăi spectator la propria ta viață, când e mai simplu să paralizezi și să joci iar orbește cu riscul de a strica tot....la nivelul ăsta te-ai descurcat.

Mi-e un pic ciudă pe gânditorul game-ului, vreun progrmator cu capul mare și ascuns în spatele computerului, fără viață personală...ok ne-a dat jocul, dar nu putea să lase și instrucțiunile de utilizare. Ori le-a dat, dar siguri pe noi, am avut grijă să le aruncăm împreună cu ambalajul la coș...suntem băieți deștepți , ne prindem noi pe parcurs. Începutul a fost ușor, din auzite sfârșitul e greu pentru cei ce rămân în urmă....cum să ne descurcăm totuși cu parcursul ?

Aștept propuneri...