Stiu, stiu…prieteniile on-line nu-si merita radacina comuna a substantivului prietenie. Dar, cel putin eu una, ma imprietenesc astfel doar cu oameni pe care ii cunosc sau in care cred. Unfriend-ul mi se pare o actiune on-line fara sens. Daca ma imprietenesc respectand un astfel de principiu, de m-as desprieteni altfel?
Din pacate de multe ori ne dam unfriend si in viata de zi cu zi, noi oameni care ne-am cunoscut nu doar din vedere ci, la un moment dat ne-am stiu si ticuri si defecte si perfectiuni. Exista unfriend in viata? Am dat…de cateva ori si eu, dar peste ani la auzul intamplator al evolutiei celor pe care mi i-am sters de pe lista oficiala a pritenilor, una nescrisa, pastrata in suflet, am constatat ca nu exista asa ceva. Mi se face dor de toate cele: ticuri, defecte ,perfectiuni.
Daca eu astazi sunt intr-un fel sunt o suma a unor experiente, a unor discutii, a unor intamplari, a unor oameni cu care am interactionat la un moment dat.
Intr-adevar, de curand am inteles lucrurile acestea, ascultand o doamna povestind ca asezatul cu trecutul la masa reprezinta o dovada de civilizatie si de acceptare a ta ca om. La urma urmei trecutul e o parte din fiecare de noi si daca il renegam…ne renegam in parte si devenim infirmi, neintregi.
E usor sa dai unfriend: gata de maine uiti ca am fost prieteni. Mai rau, pastrezi si o ura in tine si o ignoranta in ceea ce priveste ajunsul la final. E mai usor sa spui ca a gresit doar celalalt, ca tu esti special si nu ai meritat, orice consideri tu ca nu ti-a fost corect.
Si asa te anulezi, bucata cu bucata, cu fiecare clipa stearsa din memorie si emotie din suflet.
Eu-friendul tau m-am schimbat, am mers cand drept, cand stramb, cand in genunchi. SHIFT+DELETE nu merge! Alzheimer-ul nu sterge nici macar el tot, raman simturi, mirosuri, impresii.
Oamenii nu respecta asteptarile altora, dar raman vii si neschimbati…in amintiri. Iar tu, ca si mine, faci parte din amintiri si mi-ai jucat alaturi.
M-am cam pierdut, dar ma explic: am tinut sa scriu mai ales pentru mine. Ma iubesc cu bune si cu rele si nu vreau sa ma sinucid…in trecut. O mana de ajutor la nevoie, la apel, o privire dreapta fix in ochi, un la multi ani sau un buna ziua le voi da oricand . Nu pentru cei ce-mi dau unfriend, ci pentru mine, pentru anii ramasi in urma, pentru noptile din facultate, pentru scrisul pe bancile de liceu, pentru discutiile anoste in care fiecare incerca sa para altul.
PS: cei mai tristi utilizatori de facebook sunt cei care isi pun roba de judecator si dau verdicte, dau un friend, iau dreptul de salut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu