Cu capul in nori sau prinsi in diverse activitati care mai de care mai neinteresante si mai nefolositoare uitam din ce in ce mai des sa ne uitam la lucruri mici. Lucrurile alea mici pierdute pot transforma rutina vietilor noastre in mici tragedii.
Scriu randurile de azi cu ochii umflati, dar cu sufletul plin.
Singuratatea, fara rutina obisnuintei, e oribila si monstri nascuti din te miri ce apar la fiecare colt si cu fiecare incuietura de usa. Stiu sa se inmulteasca din pareri de rau, din neputinta, din ,,ce mi-a trebuit”, de dorul somnului bleg de mai demult, din asteptari…nespuse.
Ca arma impotriva ei am inventat eu un mostru, blanos si muscacios. Un fals remediu. Stiu ca se impune o renuntare grabnica la remediul acesta, in vederea obtinerii unei non-dependente. Cu ultimele urme de impotrivire egoismului si salbaticiei care se nasc si ele din monstri, acceptarea renuntarii la remediu a devenit si ea obisnuinta. Dar inca nu e momentul, nu acum 2 luni, nu maine, nu saptamana viitoare, nu ieri!
Nepregatita l-am piedut pe micul prieten cu care m-am invatat sa dorm nas in nas, sa ma lupt, sa ma supar, sa ma bucur. Tragedie?! Putin spus!!!
Toti monstri si toate regeretele bagate intr-un sertar au iesit la suprafata. Deodatata, in 5 minute, prin noapte la lumina lanternei care imi cauta remediul fara viata.
Prapastia s-a redeschis si neputinta s-a reinstalat. De data asta cu drepturi depline. Uitarea indusa nu e de folos si uitatul spre ,, de maine” inutil. Blocaj total, soc! La randul meu m-am transformat intr-un gol care plange si atat. Nici ochi, nici picioare, nici maini, nici creier, nimic nu mai misca.
Din toate astea se ridica doar o ura fara margini. Ma urasc pe mine si pe restul lumii si ma blochez intre cei patru pereti cu cornul in perna, pastrez ura si alung toate gandurile….de maine nu mai exista….
??? La etajul 5, pe o scara de bloc prafuita, speriat si cuminte sta remediul mediu pe care eu il crezusem mort. Nici macar o zgarietura! Ramane doar misterul: a fugit printre picioarele mele cand am intrat in casa sau a sarit pe geam, de la etajul 4 in pom, din pom pe trotura si dupa aceea in casa scarii? Hercule Poirot trebuie anuntat!
Dar stiti ce? Chiar nu mai conteaza: pisoiul meu traieste!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu