Vorba scriitorului: nu știu alții cum sunt, dar eu, dar poate și voi…am visat din varii motive ce țin de educație, de iubirile primite de la părinți și frați, am visat să nu devin un om mic. Să creștem mari și drepți, importanți într-o lume neinteresantă, frumoși și mândri în ochii celor dragi.
Plecăm de acasă cu un bagaj plin de planuri mărețe, siguri de noi și convinși că rampa de lansare spre un tren ce ne va duce spre măreție e doar etapă pe care nu avem cum să o ratăm. Suntem tineri, frumoși și deștepți pe deasupra!
Suntem sau, mai bine spus, am fost niște oameni mari…în devenire. Între timp, unii dintre noi am reușit să ne pierdem pe drum, dar am păstrat neatinsă încrederea oarbă în profesorii pe care viața i-a tot scos în calea noastră. Noi suntem într-o continuă devenire…măreață.
Dar cum și prin școli ne-am lovit de învățători mai pregătiți față de noi doar din prisma vârstei, plictisiți de măreții nu ne-au învățat cu drag toate tainele și ne-au luat șansa de a deveni, nu știu, niște buni matematicieni sau niște buni fizicieni căci dacă nu știam integrale nu puteam rezolva nici probleme complicate de la fizică, ne-am lovit de nepregătiți și prin căutările făcute după lăsarea în urmă a băncilor școlare.
Au trecut anii de facultate, de liceu parcă nici nu am fost și ne sedimentăm pe zi ce trece renunțând la greutățile din bagajul inițial. Astfel și din măreția noastră pierdem, între oameni mici, zilnic un procent. Parcă și noi suntem acum mici oameni!
Principiile și dreptatea din coloană au rămas doar subiecte de discuții aproape nici măcar ocazionale. Ba avem o rată de plătit, ba suntem prea năuci dimineața când plecăm spre locurile de muncă, ba avem de punctat una, alta pe liste de cumpărături.
Dar, câteodată, învinși în fosta noastră măreție …hop vine decizia. Funcția de carton și 3 lei în plus la salariu(care ne-ar ajuta ce-i drept) ne dau târcoale cu prețuri pe care am vrea să le plătim căci, la urma urmi asta-i jungla și suntem lei din fire , nu căprioare! Însă putem suporta prețul doar din pricina faptului că am fost, la un moment dat niște oameni potriviți în niște situații pur întâmplătoare.
Decizia…ușor de luat preț de fix 5 minute până dăm cu ochii de-o oglindă…leul e de fapt hienă! Parcă printre lucrurile multe din bagaj nu era și acest animălut. Ne aducem aminte că am fost, de mult, și frumoși și deștepți și drepți . Măcar de dragul copilului care a plecat în ciuda bagajului imens atât de nepregătit la drum alegem să fim non-hiene, chiar și fără speranța leului.
E mai grav faptul că alegem…încă să fim ceva nedefinit, convinși ca regele animalelor e doar un mit cu care nici măcar nu mai putem trăi în noi? Alegem o somnolență?
E de preferat resemnarea în locul hienizării? Astăzi, guvernați de idea ,, ce mici sunt unii oameni mari˝ ,suntem convinși că da.
Personal am lăsat de mult anii de școală mult în spate și devin repetent pe zi ce trece, în lipsa unor profesori, dar am o amintire despre niște oameni care erau la începuturi de drumuri, tineri și cu toate bagajele la ei. Și de dragul lor, cei de atunci, cei care am fost, cei care astăzi poate suntem mici e link-ul de mai jos. Fără nici o dedicație ci doar…întâmplător, căci aseară am dat peste el și versurile nu au nici o legătura, doar îmi amintesc de niște nopți în care măreția urlă de bucurie și în mine și în alții, niște profesori…între ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu