Saritura

La urma urmei de ce ma plang acum? Din cauza acestui sentiment imens de mila fata de mine insumi?

Cateodata as vrea sa pot sa ma mint, cum reuseam atat de bine alte dati, ca tot raul si golul de azi ti le datorez tie si numai tie. Dar, mi se pare, ca in sfarsit, dupa ani fara de griji majore ma maturizez si eu. De invatat minte inca nu. Parca am vrut sa traiesc toate trairile intr-o clipa. Am lasat tot deoparte si am sarit. Dar eu singur am sarit,. M-ai tras si tu, dar decizia a fost a mea. Mi-am acoperit narile cu degetele si m-am aruncat in gol. Cred ca ajung acum sa ating apa. Inaltimea a fost cam mare pentru un non-saritor ca mine. Deci, nu am cum sa nu imi recunosc partea de vina pentru tot raul si golul de care iti vorbeam.

Te tot caut. In amintirile alea putine, in altii, in mine. Tu ,in schimb, traiesti ,probabil si bine, fara rautati si goluri. Nu am cum sa te gasesc pe nicaieri. Raman cu cautarile mele zadarnice si cu neputinta asta de vedea drumul de dinaintea talpilor mele bolnavicioase. Ma intorc, prin gropi si praf, fara sa accept ca am batatorit cararea si ca inapoi nu a mai ramas nimic. Nici timp de intors.

Imi pare rau? M-am nenorocit prin acceptarea ta in  cotidianul meu? Astazi asa imi pare. Dar rau? Imi pare? Daca vine ploia si spala praful, gropile se transforma in dealuri si ceasurile incep sa mearga de la stanga spre dreapta? Ce am sa fac ?

Iti spun eu, asa, cuprins de toate regretele din lume: fix aceleasi lucruri! Mi le-am dorit atat de tare si le-am visat in nopti nestiute. Si deodata m-au curpins cu totul si am uitat sa nu uit ca au fost nestiute. Au inceput, vorba ta, sa capete aripi si sa invete sa zboare. Au uitat ce-i drept de la prima cazatura.

Cu toate astea te visez, din ce in ce mai nestiut, din ce in ce mai convins ca nu te intorci poate chiar din cauza gonirii pe care ti-am oferit-o chiar si neconvins de oportunitatea actiunii. Te vizez in saci de plastic, in lifturi, in drumuri spre destinatii necunoscute. Dar mai ales te visez stand cu mine la masa si povestindu-ti despre toate nimicurile mele si temandu-ma de importantele tale.

Vorbesc, astfel singur, eu cu mine. Te-am facut interlocutorul meu si acum, cand te-ai retras in sperante, incep sa te cunosc din ce in ce mai bine. Pacat ca am renuntat sa incerc sa inteleg si raman asa, fara sa inteleg nimic, tampit pentru toata viata, fara inconstinta unor vise poate realizabile. Pe asta am pierdut-o.